M-am nascut la tara sau pledoarie pentru o hrana sanatoasa

Mi-aduc foarte bine aminte de cand eram copil, cand parintii mei ma trimeteau sa aduc iarba proaspata pentru pasari si porc. Pentru aceasta trebuia sa traversez fluviul Dunarea cu barca si sa caut de multe ori impreuna cu alti copii pe sute de metrii, iarba ce crestea prin lanurile de porumb de pe celalat mal al fluviului. Cele mai cautate plante erau caprita si iarba grasa. Dupa ce incarcam sacul, ne intorceam acasa cu un aer victorios si de satisfatie ca am indeplinit dorinta parintilor si ca puteam pleca la joaca in voie (de fapt asta era conditia – nu pleci la joaca pana nu aduci iarba). Dar acest lucru nu dura mult, iar dupa 2-3 zile trebuia sa o iau de la capat, deoarece iarba se termina foarte repede iar vietatile din curte pe langa cerealele boabe, erau obisnuite si cu iarba proaspata. Cea mai solicitata si cautata planta era iarba grasa, iar tatal meu spunea ca “aceasta face carnea frageda la porc”. Gainile, ratele si gastele se miscau in voie prin curte si-n acelasi timp isi primeau portia de iarba proaspata. Si acum imi aduc aminte cu placere cand duminica mama mea gatea cate o pasare din curte iar ciorba si tocanita erau asa de gustoase incat si acum dupa 45 de ani retraiesc acele momente deosebite.

Iarba grasa este și una dintre cele 21 de plante dacice pomenite de Discorides, medic roman născut în Asia Mică în secolul I e.n, care a scris un tratat de botanică farmaceutică, De materia medica. Aparent dacii o numeau lax și o foloseau în alimentație, dar și ca plantă medicinală. Pe langa omega 3 – în cantități similare cu cele din alge sau semințele de in, mai are vitamina A, C, E, K, PP, vitamine B, magneziu, calciu, potasiu, fier și antioxidanți puternici. Pliniu cel Bătrân, naturalist roman din secolul I, avea atâta încredere în calitățile acestei plante încât o recomanda drept amuletă. Medicii arabi o foloseau la tratarea diabetului, iar in medicina populara se folosea in bolile vezicii urinare sau boli biliare, in cazurile de hipoaciditate gastrica, fara sa actioneze la fel de agresiv ca otetul sau lamaile. Iarba grasa este cea mai bogata planta in omega 3 din tot regnul vegetal, consumarea ei ajutand semnificativ la protejarea sistemului cardio-vascular. Are actiune diuretica, depurativa, febrifuga, antiinflamatorie, antiseptica, astringenta, combate diareea, vermifuga, are actiune coagulanta, antihemoragica, febrifuga,actiune antidiabetica (scade valorile zaharului in sange). A fost folosită în bucătărie din timpuri ancestrale. Frunzele, crocante, cu gust slab acrișor, au fost mâncate în salate, puse în ciorbe, folosite ca umpluturi sau adăugate în omlete.

Am tinut sa prezint aceste lucruri deoarece am vrut sa vin in favoarea argumentelor din bestsellerul american “In apararea mancarii” aparut in anul 2008, autor Michael Polland care la pg. 134 specifica “Doua dintre cele mai hranitoare plante din lume sunt spanacul salbatic si iarba grasa – iar o parte din alimentatiile traditionale, precum cea mediteraneana, utilizeaza frecvent plantele salbatice verzi”. Plantele salbatice verzi contin niveluri cu mult mai mari de substante fitochimice si sunt mai bogate in acizi grasi si omega-3 decat rudele lor domestice, aceasta deoarece de-a lungul timpului aceste plante au trebuit sa se apere singure de boli si daunatori.

In acest sens autorul la pg. 132 specifica: “daca animalele crescute pentru consum sunt hranite cu iarba - carnea, laptele si ouale lor vor contine grasimi mai sanatoase (mai multi acizi grasi omega-3 si acid linoleic conjugat cu ALC, mai putini acizi grasi omega-6 si grasimi saturate), precum si cantitati mult mai mari de vitamine si antioxidanti”. De multe ori diferenta este vizibila cand untul este galben si ouale au galbenusurile portocalii, nuante care sunt date de beta-carotenul continut in iarba proaspata. Asa cum spune autorul in aceeasi pagina – “…chiar daca, vazut din exterior, un ou industrial arata exact la fel ca unul provenit de la o gaina hranita cu iarba, care este, de altfel, de cateva ori mai scump decat primul, in realitate cele doua oua sunt doua alimente aproape complet diferite. Asadar, regula de a manca mai multe frunze si mai putine seminte se aplica nu doar oamenilor, ci si animalelor care fac parte din lantul nostru trofic.” 

Prin scurta introducere pe care am facut-o la inceputul articolului, am vrut sa specific modul in care parintii nostrii ne-au hranit si crescut intr-un mod cat mai sanatos pe care nu trebuie sa-l uitam ci trebuie sa-l facem cunoscut si sa-l transmitem mai departe copiilor nostri. In acest fel, avem speranta ca cel putin o parte din generatia viitoare va sti sa se fereasca de capcanele producatorilor de alimente procesate si va alege in cunostinta de cauza acele nutrimente benefice organismului.